La 50 de ani de la momentul istoric în care Nadia Comăneci a schimbat pentru totdeauna gimnastica mondială, Auchan România se alătură unuia dintre cele mai emoţionante proiecte dedicate sportului românesc: Gala jubiliară de la Deva Nadia 10 – Perfecţiunea inspiră, organizată sub egida Anul Nadia. Prin susţinerea acestui eveniment, Auchan îşi reafirmă angajamentul de a investi în performanţă, modele autentice şi în iniţiative care inspiră generaţiile viitoare. Gala Nadia 10, desfăşurată pe 22 aprilie la Sala Sporturilor din Deva, reuneşte istoria vie a gimnasticii româneşti şi precede Campionatul Naţional pe Echipe şi Individual al Junioarelor III şi II, Etapa I-a, o competiţie care aduce în faţă viitoarele campioane ale României. care se va încheia pe 25 aprilie. Peste 200 de tinere gimnaste din 27 de cluburi din toată ţara – de la Timişoara la Constanţa, de la Cluj la Deva, concurează pe patru niveluri de performanţă, într-un program intens desfăşurat pe parcursul a trei zile pline. Dacă Gala sărbătoreşte legendele care au scris istoria, Campionatul Naţional al Junioarelor arată că şcoala românească de gimnastică trăieşte şi se reinventează în fiecare generaţie. 40 de campioane, din 1976 şi până în prezent, vor fi prezente pentru a sărbători împreună excelenţa, disciplina şi moştenirea unui sport care a pus România pe harta lumii. Printre acestea se numără sportive care au contribuit decisiv la consolidarea uneia dintre cele mai respectate şcoli de gimnastică din lume, precum Andreea Răducan, Andreea Ulmeanu, Lavinia Miloşovici, Ecaterina Szabo, Mirela Barbălată, Loredana Boboc, Corina
Continuarea poate fi accesată aici: https://www.news.ro/parteneri/auchan-romania-sustine-cu-mandrie-gala-nadia-10-perfectiunea-inspira-de-la-deva-un-omagiu-adus-performantei-si-excelentei-in-sportul-romanesc-1924405920002026041622416657



