În România, respectarea normelor privind echiparea autovehiculelor nu reprezintă doar o recomandare, ci o obligație legală strict reglementată. Printre dotările esențiale pe care orice șofer trebuie să le dețină la bord se numără trusa medicală și extinctorul, necesare în timpul circulației pe drumurile publice. Lipsa acestor echipamente ori utilizarea unora expirate sau neconforme poate atrage sancțiuni contravenționale aplicate de Poliția Română, dar și consecințe grave în cazul unor situații de urgență. Cadrul legal care reglementează aceste obligații este prevăzut de Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și de Regulamentul de aplicare aprobat prin HG nr. 1391/2006. Echipamente auto obligatorii „Potrivit legislației rutiere în vigoare (art. 8 din OUG nr. 195/2002) pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul, tractor agricol sau forestier şi tramvai trebuie sa fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu. Toate acestea trebuie să fie omologate. Echipamente simple, dar esențiale pentru siguranța și protecția tuturor participanților la trafic „Dotarea minimă a unui autovehicul nu ține doar de respectarea legii, ci de protejarea vieții. Astfel, echipamentele esențiale precum trusa de prim ajutor, stingătorul și triunghiurile reflectorizante permit intervenția rapidă în primele momente ale unei situații critice și previn accidentele suplimentare. Acestea sunt echipamente simple, dar esențiale pentru siguranța și protecția tuturor participanților la trafic.”, a declarat pentru Digi24.ro Alexandru Popa, comisar-șef de poliție din cadrul Direcției Rutiere Triunghiuri reflectorizante omologate Un autovehicul trebuie să fie dotat cu două triunghiuri reflectorizante, necesare în cazul opririlor de urgență sau al unor defecțiuni tehnice. Acestea au rolul de a semnaliza prezența mașinii pe carosabil și de a crește vizibilitatea, diminuând riscul producerii unor accidente. Un triunghi de presemnalizare omologat internaţional poate fi recunoscut după marcă de omologare, reprezentată de litera E şi codul
Continuarea poate fi accesată aici: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/echipamente-auto-obligatorii-in-2026-amenzi-pentru-soferii-care-circula-cu-trusa-medicala-si-extinctorul-expirate-3737455



