Ziua Iertării

Ziua Iertării

Revista Presei2 mins readAndrei

Iertarea nu este un gest spontan sau o emoție trecătoare, ci o lucrare interioară care cere timp, răbdare și curaj. Este un proces în care, treptat, alegi să nu mai hrănești rana, chiar dacă ea încă există. Iertarea are puterea de a rupe lanțul consecințelor trecutului, dar acest act nu este ușor, el presupune o decizie conștientă de a nu rămâne captiv în ceea ce a fost. Putem imagina sufletul ca pe un teren pe care, la un moment dat, este abandonat, de către un individ, un container plin cu reziduuri toxice. Fie că vine din reală intenție sau din dispreț sau nepăsare, în ciuda așteptărilor noastre, aceasta nu dispare, cu timpul, de la sine: reziduurile rămân și, treptat, se infiltrează în gândurile, emoțiile și relațiile noastre. Dacă nu sunt aduse la lumină și locul curățat conștient, ele ajung să ne modeleze percepția asupra lumii, transformând un spațiu care ar fi trebuit a fi al posibilităților, într-un teritoriu contaminat. În fața acestei degradări lente, devine clar că pasivitatea noastră nu este o opțiune. A lăsa timpul să treacă fără intervenție nu face decât să adâncească infiltrarea acestor reziduuri în structura noastră interioară. A încerca să uiți, să cureți „cu forța” nu este, așa cum cred cei mai mulți, o eliberare, ci o coborâre a trăirilor în subteranul conștiinței. Asemenea ideii lui Friedrich Nietzsche că „ceea ce este reprimat se întoarce”, povara interioară nu se dizolvă, ci se transformă într-o tensiune care, mai devreme sau mai târziu, își va cere dreptul la manifestare. A-ți înăbuși emoțiile înseamnă a refuza dialogul cu tine însuți. Emoțiile sunt mesageri ai unei realități interioare care are haloul suferinței. Dacă le reducem la tăcere, riscăm să cultivăm o ariditate existențială, un spațiu în care nimic autentic nu mai poate încolți. Carl Jung sugera că ceea ce nu aducem în conștient devine destin, o idee care subliniază pericolul ignorării propriilor noastre trăiri. A pretinde, deci, că nimic nu s-a întâmplat, atunci când ceva toxic s-a întâmplat, nu este pace, ci o formă de alienare de sine. Negarea nu înseamnă acceptare, e o ruptură între realitate și conștiință.

Sursa: Ziarul de Iași — https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ziua-iertarii–1850927.html

Continuarea poate fi accesată aici: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ziua-iertarii–1850927.html

Get the daily technology brief

Join 25,000+ readers and receive the top analysis every morning.