ÎPS Irineu în Pastorala de Paști: Hristos a înviat și a dăruit lumii pacea și iubirea care biruiesc frica

ÎPS Irineu în Pastorala de Paști: Hristos a înviat și a dăruit lumii pacea și iubirea care biruiesc frica

Revista Presei2 mins readAndrei

ÎPS Irineu în Pastorala de Paști: Hristos a înviat și a dăruit lumii pacea și iubirea care biruiesc frica Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, arhiepiscop al Craiovei, a transmis, în Pastorala de Paști din acest an, un mesaj amplu despre iubire, jertfă și speranță, subliniind că Învierea Mântuitorului Hristos este temelia păcii și a comuniunii între oameni. În Pastorala adresată clerului, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Craiovei, ÎPS Irineu evidențiază semnificația profundă a Învierii Domnului, pe care o definește drept ‘intrarea în comuniune de iubire cu Tatăl în Duhul Sfânt’. Ierarhul subliniază că întreaga credință creștină se întemeiază pe iubire, afirmând că ‘Dumnezeu este iubire’, iar creștinismul reprezintă ‘singura religie a iubirii, revelată de Dumnezeu’. În acest sens, el arată că omul își găsește sensul existenței în această relație vie cu Dumnezeu și cu semenii. ‘Învierea din morți a Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă pentru întreaga creștinătate intrarea în comuniune de iubire cu Tatăl în Duhul Sfânt. Sfântul Ioan Evanghelistul, cunoscând taina iubirii dumnezeiești a Domnului, ne îndeamnă să privim cu smerenie și speranță spre Răstignirea Domnului și spre coasta Lui străpunsă de sulița sutașului. Crezând astfel, mărturisim împreună cu toți oamenii din întreaga lume că ‘Dumnezeu este iubire’. Iar creștinismul este în mod desăvârșit singura religie a iubirii, revelată de Dumnezeu’, spune ÎPS Irineu. Un loc central în mesaj îl ocupă Jertfa și Răstignirea Mântuitorului, prezentate ca expresii supreme ale iubirii divine. ‘El nu este victima unei arestări, ci Cel Care Se dăruiește pe Sine spre junghiere pentru viața lumii’, afirmă mitropolitul, subliniind caracterul voluntar al sacrificiului lui Hristos. ‘Prinzându-L pe Domnul, lumea s-a aruncat de bunăvoie în întunericul neființei, lăsându-se pradă dorinței de a ucide nu doar pe cel de aproape al ei, ci pe Însuși Izvorul Vieții. Dar, în inima nopții, când totul părea să ia sfârșit, Domnul Iisus Hristos este decis să mântuiască lumea din iubire profundă și conștientă. El este Singurul care știa că nimeni nu-I poate lua viața dacă El nu voiește și că viața oferită de El din iubire este absolut necesară pentru viața lumii. Prin urmare, zice Mântuitorul: ‘Dacă Mă căutați pe Mine, lăsați-i

Sursa: Agerpres — https://agerpres.ro/culte/2026/04/11/ips-irineu-in-pastorala-de-pasti-hristos-a-inviat-si-a-daruit-lumii-pacea-si-iubirea-care-biruiesc-f–1546081

Continuarea poate fi accesată aici: https://agerpres.ro/culte/2026/04/11/ips-irineu-in-pastorala-de-pasti-hristos-a-inviat-si-a-daruit-lumii-pacea-si-iubirea-care-biruiesc-f–1546081

Get the daily technology brief

Join 25,000+ readers and receive the top analysis every morning.